Liderul pieţei de software de business prezintă reţeta succesului

SAP, cel mai mare producător mondial de software pentru afaceri, găzduieşte astăzi cea de-a cincea ediţie a SAP World Tour, care se desfăşoară în 70 de oraş din întreaga lume, atrăgând peste 30.000 de reprezentanţi ai celor mai dinamice companii din ţările în care are loc evenimentul.

„Ediţia din acest an conţine o serie de prezentări despre exemple de strategii de succes in business, precum şi despre produsele software şi serviciile de business oferite de SAP. World Tour 2009 are ca temă optimizarea companiilor prin instrumente inteligente. Vorbim de instrumente software care ajută în primul rând la controlul costurilor”, a declarat Valentin Tomşa, directorul general al SAP România.

Les Hayman, ambasadorul SAP în lume, susţine prima prezentare a zilei, despre cum să creezi oportunităţi în situaţii de dificultate economică. Valentin Tomşa, directorul general al SAP România, vorbeşte despre câteva strategii de afaceri perfect adaptate condiţiilor economice într-o continuă schimbare şi care oferă cele mai bune răspunsuri provocărilor fără precedent cu care ne confruntăm.

Emil Hurezeanu, preşedintele grupului Realitatea Caţavencu, moderează, în a doua parte a dimineţii, masa rotundă cu tema „Strategii de dezvoltare pe piaţa românească”, în cursul căreia reprezentanţii unor companii româneşti vor prezenta reţeta succesului lor.

În cea de-a doua parte a zilei, World Tour găzduieşte două seminarii în paralel, dintre care într-unul specialişti SAP prezintă soluţiile companiei, iar doi dintre clienţii companiei explică audienţei propria experienţă cu partenerii SAP. Celălalt seminar are ca temă cele mai noi soluţii şi tehnologii pentru clienţii SAP – printre care se numără Business Intelligence şi CRM – instrumentul software de o importanţă critică pentru departamentele de marketing şi vânzări.

Closing this window will discard any information entered and return you back to the main page